Blogurile sunt dovada că, cel puţin la un anumit nivel, cei care le scriu şi-ar dori să fie cât mai aproape de a li se atribui eticheta de “scriitor”. Bineînţeles, nu mă refer la blogurile tematice: gastronomice, IT etc., ci la cele personale.
Citind despre scriitorii din postul anterior, am dat peste nişte reguli de scris edictate de aceştia şi mi-am amintit că mai strânsesem la un moment dat, într-un document, astfel de reguli din alte surse. M-am gândit că nu ar fi lipsit de importanţă să le fac o scurtă înşiruire.
A. Kurt Vonnegut, în cartea sa “Bagombo Snuff Box: Uncollected Short Fiction”, enumeră opt reguli de urmat pentru a scrie proză scurtă [urmează o traducere proprie, adaptată şi aproximativă - pentru varianta în engleză a se urma linkul de mai sus]:
1. Foloseşte timpul străinului care-ţi citeşte proza astfel încât să nu considere că l-a irosit.
2. Dă-i cititorului cel puţin un personaj pe care să vrea să-l susţină.
3. Fiecare personaj trebuie să vrea ceva, chiar dacă e vorba doar de un pahar cu apă.
4. Fiecare propoziţie trebuie fie să dezvăluie personajul, fie să dezvolte acţiunea.
5. Începe acţiunea prozei cât mai aproape de final.
6. Fii sadic. Oricât de inocente şi drăguţe sunt personajele principale, fă să li se întâmple lucruri îngrozitoare, pentru ca cititorul să vadă de ce sunt capabile (din ce sunt făcute).
7. Scrie pentru a mulţumi o singură persoană. Dacă deschizi fereastra pentru a face dragoste cu toată lumea, ca să zic aşa, povestea ta va face pneumonie.
8. Dă-le cititorilor cât mai multă informaţie. La dracu’ cu suspansul! Cititorii ar trebui să aibă suficiente informaţii despre ce se întâmplă în povestire, unde şi de ce, încât să poată termina povestirea singuri, în cazul în care gândacii ar mânca ultimele pagini.
Vonnegut adaugă că Flannery O’Connor (cunoscută prozatoare şi eseistă americană) a încălcat toate regulile de mai sus, mai puţin prima şi că marii scriitori tind să facă asta.
B. George Orwell, în cartea “Politics and the English Language” oferă şase reguli pentru scriitori:
1. Nu folosi o metaforă, comparaţie, sau altă figură de stil pe care o găseşti, de obicei, în alte cărţi.
2. Nu folosi un cuvânt lung când unul scurt e la fel de potrivit.
3. Dacă e posibil să înlături un cuvânt din text, fă-o.
4. Nu folosi o expresie străină, un cuvânt de specialitate sau un cuvânt din jargon dacă nu poţi identifica un echivalent în engleza (româna, în cazul nostru) uzuală.
5. Nu folosi diateza pasivă când o poţi folosi pe cea activă.
6. Mai bine încalcă oricare dintre regulile de mai sus, decât să spui ceva de-a dreptul barbar.
Regulile de mai sus, detaliate şi explicate le găsiţi şi aici.
C. Închei cu câteva din regulile de scris pe care le-am notat într-o întâlnire cu Pavel Coruţ. Sunt sigur că nu sunt secrete de stat
şi că nu se va supăra că le fac publice:
1. Foloseşte propoziţie şi frază scurtă.
2. Foloseşte mult optimism şi umor.
3. Scrie pentru viaţă sănătoasă, curată, prosperă, demnă. Scrie pentru a dezvolta latura pozitivă din oameni. Scrie cum te inspiră viaţa. Scrie ce-ai trăit tu sau alţii.
4. Nu imagina orori.
5. Pe cât posibil nu te contrazice.
6. Trezeşte sentimente şi idealuri frumoase, scrie mobilizant.
7. Nu scrie când eşti supărat sau trist.
8. Nu fă compromisuri ideologice.
9. Foloseşte interjecţia, interogaţia, exclamaţia, umorul, argoul.
10. Întreabă-te ce vor să citească oamenii.
11. Scrie pentru a forma personalităţi puternice, de învingător. Pentru aceasta studiază psihologia.
12. Trezeşte interesul din primele rânduri şi menţine-l treaz. Dă titluri sugestive.
13. Creează-ţi propriul stil.
14. Stabileşte-ţi cu precizie domeniul pe care-l ataci.
15. Scrie pentru toate tipurile de oameni: femei, bărbaţi, tineri, maturi, bătrâni.
16. Calculează efectul psihologic al fiecărui banc, al fiecărei glume sau zvon.
17. Scrie pentru a lumina. Demolează neadevăruri flagrante şi periculoase. Răspândeşte idei adevărate şi folositoare.
18. Nu şoca cititorii.
19. Sugestionează pozitiv cititorii.
20. Munceşte mult pentru a schiţa personalitatea eroului.
21. NU confunda realitatea cu ficţiunea.
22. Nu fă legături ilogice între diferite elemente ale realităţii.
23. Nu te teme să scrii orice, în limitele moralei şi al bunului simţ.
24. Foloseşte cuvinte simple pentru a fi înţeles.
25. Scrie cu credinţă în Viaţă, în Om, în Ordine, Dreptate, Adevăr, Cinste, Omenie, Viitor, oricât de negativă ar fi situaţia.
Dacă v-am făcut curioşi, poate găsiţi regulile descrise de alţi scriitori şi îmi daţi şi mie de ştire.
Şi dacă, întâmplător, aveţi ca hobby scrisul, cei de la Revista Scriitorului premiază cu 100 Euro/lună cea mai bună proză scurtă dintre cele pe care le primesc. Mai multe despre ei, aici.
Filed under: Începuturi, Literare






