Clopotul de sticlă. De ce nu-i bine să trăieşti sub unul

clopotul-de-sticla1

Sylvia Plath, Clopotul de sticla, Ed. Polirom, 2003

Nu departe de anumite drame pe care le traiesc anumiti tineri din ziua de azi, Esther este si ea una in care s-ar putea sa se regaseasca unii dintre cei cu ganduri sinucigase.  Aparent, dezechilibrul psihic al acesteia nu are o cauza importanta. In fapt, acesta este doar dedus din linia narativa si nu stabilit verbal de personaj. De ce ar cadea psihic o persoana doar pentru ca a fost refuzata la o scoala de vara? De ce ar incerca sa se sinucida cineva, doar pentru ca nu a putut participa la un anumit curs? Sigur nu aceastea sunt motivele tentativelor de suicid din ziua de azi. Azi ne aruncam de pe bloc, preponderent pentru ca el/ea nu ne impartaseste sentimentele. Sau fiindca parintii/colegii nu ne inteleg/ne considera un ciudat/ciudata.

Sub stratul fin al non-actiunii de suprafata, daca priviti printre sau dincolo de randuri, gasiti ceea ce de fapt o macina pe Esther Greenwood: inadaptabilitatea sociala, sentimentul ca nu apartine lumii in care traieste, ca ceea ce e important pentru majoritatea (pierderea virginitatii), pentru ea echivaleaza cu un suvoi de lichid rosu aproape de neoprit. De fapt, unicitatea personajului cred ca e subtil subliniata si de remarca doctorului pe mainile caruia ajunge: sunteti un caz la un milion.

Nu am citit multe romane despre sanatorii de nebuni, dar Plath reuseste, in a doua jumatate a cartii, sa-ti induca sentimentul ca esti spectatorul nevazut din capul celui nefericit a fi pacient intr-un astfel de loc.

Daca aveti nevoie de o concluzie a cartii, de o morala, nu v-o dau. Fiecare trebuie sa traga una dupa ce citeste cartea. Merita, fiindca e bine scrisa, e original scrisa, e o semi-autobiografie a autoarei, e proza scrisa de o poeta.

Mai multe despre Plath, gasiti aici.

Ca fapt divers, si fiul lui Plath s-a sinucis, anul acesta. Era biolog.

3 Răspunsuri

  1. uhm am auzit suficient despre SP lately ca sa nu pun mana pe vreo carte de’a ei ever :)

    mi se par atat de lame “problemele” astea, care in fond tin doar de socializare etc.

  2. Pai e greu sa nu mai pui mana pe “vreo” carte de-a ei, fiindca asta e singurul ei roman. In rest a scris poezii. Despre care e mai greu sa zici ca tine de “probleme” de socializare. It’s your opinion, nici mie nu imi plac (ca si concept) autorii pesimisti si aia care au avut statutul de neintelesi; pentru aia am trecut peste prejudecata (ca de fapt e o prejudecata) si nu mi-a parut rau, fiindca romanul te pune putin sa gandesti si sa incerci sa intelegi persoanele care au astfel de probleme (fiindca deseori nu le au fiindca e o moda, ci fiindca asa sunt ei “construiti”). Cartea nu e in nici un caz un strigat lamentabil pesimistic, e mai mult o privire obiectiva asupra propriei vieti a autoarei, ce isi prezinta momentul in care era pe cale sa intre intr-o faza de alienare din care sa nu mai revina.

  3. sorry dar faptul ca asa sunt “construiti” nu ii face cu nimic mai interesanti. dimpotriva. singurele probleme care ma intereseaza sunt ale unor indivizi relativ normali – pusi in situatii/contexte deosebite. in cazul asta chiar sinuciderea sau nevroza mi se par interesante – pt ca ma pot regasi pana la un punct in oamenii aia si in evolutia sau disolutia lor. dar ce’mi zici despre SP pare s’o califice ca weird si atat. e ca si cum m’as uita la elephant man: yeah hes unhappy the poor freak. so what?

Lasă un Răspuns