Haralamb Zinca, O crima aproape perfecta, Editura Allfa, 2000
Cu carti de genul asta am crescut. Mai putin Agatha Christie (desi am citit “Secretul cercului purpuriu” de la ea), mai mult Haralamb Zinca, Horea Tecuceanu si, bineinteles, celebrul George Arion. De altfel, dintre scriitorii de romane romanesti politiste George Arion este favoritul meu. “Profesionistul” cred ca l-am citit de cel putin 5 ori. “Tinta in miscare”, la fel. Mai avea “Atac in biblioteca” de care cu greu am facut rost si “Trucaj”, care nu s-a ridicat la nivelul celorlalte, dar nu a fost de lepadat. Ultima pe care am pus mana a fost “Pe ce picior dansati?”.
Pe langa cartea de mai sus, am regasit de ceva ani de la Zinca “Mapa Cenusie G.R.”. Nu e rea, dar m-am dezobisnuit de limbajul romanului politist ante-’89 (de fapt, nici nu stiu cat s-a mai scris asa ceva dupa). Subiectul e destul de bun, poti spune ca e o carte document. Tehnica narativa e cam din topor insa, ca sa fiu critic.
Cat il priveste pe Tecuceanu (pe care vad ca nimeni nu s-a sinchisit sa il bage in Wiki.ro), “Capitanul Apostolescu si inamicul public nr. 1″ precum si “Capitanul Apostolescu si identificarea”, au fost alte doua carti care m-au facut sa imi placa sa ma consider un eventual viitor detectiv (dar am renuntat la gand cand am vazut ca in era post’89 detectivii apar doar la televizor si fac emisiuni gen: “Tradati…de Ernest” sau “Luisus Lazarusus pe urmele…de sange ale Elodiei”). Prima carte a lui Tecuceanu e inspirata dintr-un caz real, clujean, de prin anii ‘70.
Daca pana acum n-ati citit macar unul dintre aceste romane, vi le recomand si pot chiar sa vi le imprumut, pentru ca pe unele chiar nu cred ca le mai gasiti.
No. 1 recommendation: “Profesionistul” – George Arion.
Cat despre cartea lui Zinca (incepusem cu o coperta despre al carui continut nu am spus aproape nimic), ce sa spun? 12 povestiri, in care doar la final stim cine e “za bad guy”. Bune inainte de somn, fiindca relaxeaza (cel putin eu asa le-am citit). Totul e sa va obisnuiti cu timpul naratiunii: putin dupa cel de-al doilea razboi mondial. In rest, trebuie doar sa lasati cele doua personaje (Patrolea si Musceleanu – nume cu rezonanta de altfel) sa-si faca treaba.
De ce e crima imperfecta? Posibil fiindca autorul nu a vrut sa dea ideea unei crime perfecte. Cred ca ar fi fost dincolo de morala vremurilor. De altfel, ar fi fost dincolo de morala oricarui moment din istoria moderna. Si, totusi, daca autorul ar fi cunoscut reteta crimei perfecte, credeti ca nu ar fi pus-o in aplicare? Voi ce-ati face intr-un astfel de moment sclipitor din punct de vedere intelectual?
Completat sub: (De)spre Noi. (Toţi), Cultura-n gură, Literare
Auzeam ceva mai demult afirmatii ale unor “mari” cititori ca literatura romana este un nimic, ei profilandu-se in exclusivitate pe literatura straina.Si, cu o idiotenie crasa indrazneau sa enumere ca facand parte din lectura lor, jeguri de Sandra Brown. Afirmatiile lor sunt suficiente sa realizezi ca nici macar nu au pus mana macar pe cartile pe care le blameaza, in caz contrar nu le-ar fi lasat din mana. Haralamb Zinca(“o crima aproape perfecta” este un adevarat deliciu), Rodica Ojog Brasoveanu(tot ce este legat de Melania si de Minerva), chiar si parintele lui Apostolescu pe care cu regret marturisesc nu am avut posidilitatea sa-l citesc, desi am auzit doar cuvinte de lauda.
Hotarat lucru,avem autori de calibri greu in ce priveste proza politista.Si pot adauga, misterul actiunilor impanat cu umorul de bun gust al “baietilor buni”, depaseste stilul sobru al multor autori straini. Genul romanului politist al romanilor, are ceva unic. Si nu se poate defini acest unic decat deschizand aceste carti.