Cum gândeşte creierul

Calvin, William H., Cum gandeste creierul – Humanitas, 2006

Complicat, as zice. Foarte complicat daca ajungeti sa cititi cartea lui William H. Calvin. Cartea face parte dintr-o serie de popularizare a stiintei, intr-o forma accesibila. Citisem din aceasta serie “O mai scurta istorie a timpului” – Stephen Hawking, Leonard Mlodino, care, desi, dezvoltand un subiect cat se poate de dificil, m-a facut sa il inteleg, in proportie de 70-80%. Considerand ca, facand parte din aceeasi serie, va fi la fel de explicativa, am indraznit sa o deschid si sa o citesc pe cea mai sus amintita. Presupunerea mea a fost cat se poate de eronata. La fel cum te afunzi in nisipuri miscatoare, pe masura ce inaintam cu cititul totul devenea vag, de neinteles, complicat, dincolo de intelegerea unui nespecialist.

Putinele idei, si acelea confuze, cu care am ramas de pe urma ei, s-ar rezuma astfel:

a) cartea explica gandirea umana mai ales axandu-se pe analiza limbajului si a modului cum acesta se dezvolta intr-un creier;

b) e o intreaga discutie despre coduri cerebrale, despre modul in care o culoare, un miros, un sunet sunt codificate in creier;

c) continuand ideea de cod cerebral si de codificare a diferitelor senzatii percepute ni se explica cum ajungem sa rememoram o informatie sau sa identificam, spre exemplu, obiectul pe care doar l-am auzit trecand pe langa noi: rudimentar explicat, codurile pentru anumite obiecte care seamana cu cel pe care vrem sa il identificam se cloneaza (multiplica) pana cand unul dintre ele “castiga” si apare ca raspuns la intrebarea noastra mentala.

Sfatul meu: daca nu vreti sa aflati neaparat cum functioneaza creierul la modul cel mai complicat explicat sau daca nu sunteti in bransa celor care se ocupa cu astfel de notiuni, cititi ceva mai usor, de vacanta.