“Ziua zeilor” – De ce n-ar exista extratereştri?

Pavel Coruţ, Ziua zeilor, Ed. Pavel Coruţ, Bucureşti 2007

Subiectul tratat de postul de faţă este unul dintre motivele pentru care iniţiasem, anul trecut, acest blog. Mai bine spus, (de)spre viitor îl văzusem ca un loc virtual pentru discuţii pe teme, consider eu, importante. De ce ar fi existenţa extratereştrilor o temă importantă de discuţie? Din enşpe motive, of course, dar le vom diseca în cele ce urmează.

Ideea de a pune în discuţie această temă mi-a venit de la ultima carte a lui Pavel Coruţ – Ziua zeilor. Cartea e puţin diferită decât restul din seria Octogonul. Pentru cei care nu-l citesc pe Coruţ şi seria Octogonul, cred că e binevenită o scurtă informare: Coruţ scrie despre extratereştri humanoizi, superiori rasei umane din punct de vedere intelectual, tehnologic, al speranţei de viaţă etc. care sunt veniţi de pe planetele stelelor din constelaţia Vega şi a stelei Alcor. Venirea acestora şi implicarea lor în viaţa Terrei are ca prim scop influenţarea acesteia spre o direcţie, haideţi să-i zicem, mai bună decât la momentul prezent. Aşadar, extratereştrii lui Coruţ sunt de tipul good guys.

În Ziua zeilor, apare un alt tip de extratereştri, anume un fel de hibrizi între humanoizi şi vegetale. Interesant este discursul acestora care acuză rasa umană de neglijenţă şi chiar agresivitate în ceea ce priveşte mediul în care trăiesc. Din aceste motive, spun aceşti hibrizi, oamenii nu ar avea dreptul să populeze planeta pe care trăim. De aceea, în momentul în care se vor dezvolta suficient din punct de vedere numeric, vegetalii vor invada Pământul pentru a-l lua în stăpânire şi a-l locui aşa cum se cuvine: respectând viaţa animală şi vegetală al acestuia. Aşadar, acesta ar fi al doilea tip de extratereştri prezenţi în seria Octogonul: cei care par a fi bad guys, dar pentru un motiv etic de înţeles.

Bineînţeles, dacă aţi citit Coruţ ştiţi că de-a lungul anilor cărţile lui au descris diferite feluri de extratereştrii, cu diferite modele de viaţă, diferite intenţii faţă de Pământ, diferite locuri din care proveneau etc.

Ce vreau eu însă să discutăm e ideea iniţială: Există extratereştrii? Dacă nu, de ce nu ar exista?

Un argument pro-existenţă, este cea mai logică frază pe care am auzit-o vreodată: “Dacă nu ar exista extratereştrii, de ce atâta risipă de spaţiu pentru o singură civilizaţie (cea umană)?” Bineînţeles, scepticii pot veni cu numeroase supoziţii pentru a combate acest argument. Le aştept!

Ideea existenţei altor civilizaţii în afara spaţiului vital al planetei noastre este una la fel de incredibilă acum, în secolul 21, ca şi cum era, la momentul descoperirii Americii şi a civilizaţiilor de acolo, ideea că există alte civilizaţii decât cea europeană, asiatică şi africană. Ideea “capătului pământului” unde există un abis în care se prăbuşesc toate corăbiile care îndrăznesc să caute rotunjimea Pământului a fost la fel de unanim acceptată şi de comună în acele vremuri, cum e astăzi ideea singularităţii rasei umane de pe Terra în întreg Universul.

Anticipând întrebări de genul “Dacă există extratereştrii, atunci de ce nu ne-au vizitat până acum?” pot răspunde în felul următor: a) e posibil să fi fost vizitaţi deja, dar consemnările acestor vizite să nu mai existe/să nu se fi făcut/să fie ţinute ascunse etc.; b) e mai puţin probabil ca civilizaţiile extraterestre care au tehnologia necesară călătoriilor prin spaţiu să fie indiferenţi faţă de civilizaţia noastră şi să ne fi supravegheat doar de la nivel extraatmosferic, de unde ne-ar fi fost imposibil să-i detectăm.

Bineînţeles, în ceea ce mă priveşte, aş exclude din start argumente pro-inexistenţei extratereştrilor de genul “în Biblie nu scrie despre ei, Dumnezeu ne-a făcut doar pe noi”.

Am o bănuială: dacă există o civilizaţie extraterestră care ne observă de undeva de-aproape sunt sigur că nu se va prezenta la întâlnire cu noi decât în momentul în care vom fi o rasă complet civilizată şi, mai ales, complet pacificată. Sincer, îi înţeleg: nici eu nu mi-aş risca pielea ducându-mă cu gânduri pacifiste în mijlocul a două triburi care, deşi folosesc energia atomică, îşi pocesc faţa pentru o halcă de pământ.