Vremuri gingaşe

Dar spune-mi Arhio

În aceste vremuri gingaşe de latrină cum trebuie vărsat sângele?

Cu grijă stăpâne să nu păteze.

Ovidiu Genaru

din volumul Trandafir cu venele tăiate

Talentul de a nu putea fi un ratat

Impresia asta mi-a lăsat-o despre Sorescu romanul “Trei dinţi din faţă”. Nu e suficient să deschizi cartea şi să citeşti. Trebuie să aştepţi ca ea să te învăluie în povestea tipărită în paginile ei, pentru a putea înţelege complet că “Trei dinţi din faţă” nu e titlul unei parodii. Eventual e al unei tragi-comedii.

“- Atunci fă-te un mare ratat! Îl împunse Adrian.

- Asta e nenorocirea. Am încercat şi n-am nici talentul acesta.“

De aici, şi titlul postării. Sorescu nu pare că s-a chinuit prea mult până să creeze un stil cât se poate de original şi surprinzător de plăcut. Luaţi în considerare că scriitura datează 1973-1975, deci perioada comunistă, din care puţină lume a scăpat neetichetată – pe drept sau nu – poet de curte al Tovarăşului (de altfel, ediţia de care vă vorbesc aici este cea necenzurată, restituită postum de către editura Art, care a avut în vedere aşa numitul Manuscris B al romanului).

Nimic nu-l poate ajuta pe Sorescu să scape de eticheta primă de poet, după cum stau mărturie citatele de mai jos:

Remus Cernea – Think big, vote green

sau “(Ctrl)+Alt+Ceva în loc de ctrl+alt+delete (sau Same shit)”

Voi fi scurt. Voi strânge semnături pentru Remus Cernea şi vă voi sugera să-l votaţi. Nu mai am treabă cu politica de prin 2003, când, şi atunci, eram în alt partid decât cele clasice. Mişcarea aia a dispărut (din păcate). De atunci n-am mai zărit nimic AltCeva.

Chiar dacă pornim cu ideea, clasică de altfel la noi, “ce şanse are şi ăsta?”, prezidenţiabilul Cernea vrea sa arate că nu e imposibil să ai o voce total distinctă de restul clasei politice. Ce-i dacă eventual ieşi pe locul ipotetic doi? Sau 14? Ai o voce distinctă? Zici ceva în care crezi şi tu şi restul nehotărâţilor? În cazul ăsta, poate în 5 ani, le va tremura curul marinarului sau prostănacului (n-are rost să vorbim de Floricică liberală, e cam şters).

Pe cai că se filmează deci, adică la strâns semnături de la colegi & prieteni. Toate informaţiile necesare le aveţi aici.

Hic Svnt Dracones

Citesc “Inteligenţa materiei” a lui Dumitru Constantin Dulcan. E o carte care se autorecomandă ca fiind Bestseller al anilor ‘80. În România, bineînţeles.

Nu pentru asta v-o recomand, însă. Şi fac asta, ajuns fiind cu cititul doar la pagina 99 (din 443). E o carte echilibrată, nedorind (până acum cel puţin) să tragă concluzii pripite sau definitive. E o carte care încearcă să ofere nişte răspunsuri asupra problemelor pe care majoritatea le considerăm fundamentale. Pentru început, porneşte în identificarea unei unităţi în natură raportat la conceptul de sistem nervos şi de transmitere a informaţiei. Astfel, până şi organismele unicelulare, la care nu se poate identifica un sistem nervos au un comportament identic din acest punct de vedere.

Nu vă stric plăcerea lecturii, ci v-o recomand. Bineînţeles, e necesar, ca în orice care ţine de aspecte fundamentale ale acestei lumi, să vă “porniţi” gândirea critică, filtrul conştiinţei, să nu îmbrăţişaţi o opinie doar pentru aparenţa sa seducătoare. Pentru că înotaţi în ape necartografiate complet sau clasificate, după cum zice titlul: “Here be dragons”.

“Mein Kampf” se reeditează

În ton cu un post anterior, cei de la Hotnews ne spun despre Consiliul Evreilor din Germania care este de acord să se reediteze cartea manifest a lui Adolf Hitler. Dacă citiţi articolul observaţi că motivul nu e libertatea de expresie, ci “există riscul ca şarlatanii şi neo-naziştii să profite de această carte detestabilă, după ce Bavaria nu va mai deţine drepturile de autor. Cred că este bine să pregătim o ediţie critică şi bine documentată până la acel moment”, a declarat Wolfgang Heubisch, ministrul pentru Ştiinţă şi Cercetare al Bavariei.

Deci ministrul Ştiinţei şi Cercetării al Bavariei doreşte să publice Mein Kampf nu pentru ca oamenii secolului 21 (care, oricum, au acces la această carte pe net – link postat pentru dovedirea afirmaţiei, nu pentru răspândirea unei scrieri interzise) să citească această carte, dacă se obosesc să o citească, trecând-o prin filtrul propriei gândiri şi hotărând în consecinţă cum e aceasta, ci pentru ca, din start, să i se spună cititorului de ce nu e bună (adnotări critice).

Nu subscriu unui asemenea concept de libertate de gîndire sau conştiinţă. Trăim într-o colivie desenată prea devreme de unii, colivie care nu ne încurajează să privim în afara ei, fiindcă e mată. Iar dacă încercăm să ieşim, şi, prin absurd, reuşim, ne aşteaptă în afara ei, un minstru al ŞTIINŢEI şi CERCETĂRII care îţi pune în faţă un Mein Kampf la fel de mat.

Curat “1984“, coane Fănică!

Muzică, străină limbă într-o (It Get ¿)

Andrew Crumey, “Muzică într-o limbă străină”, Ed. Univers, 2009, Colecţia Cotidianul

“Ea mă întreba (după cum era normal în astfel de momente) la ce mă gândeam. Aşa încât a trebuit să găsesc rapid un răspuns adecvat. [...] I-am spus că «nu mă gândeam la nimic».”

După cum îi spune şi titlul totul este într-o “limbă” străină. Nu vă lăsaţi intimidaţi de începutul mai carnal (pe mine, recunosc, asta m-a făcut să-mi pară cartea mai interesantă – ştiu, sunt superficial, ce să spun de voi atunci care citiţi blogu’ ăsta). De asemenea, nu vă lăsaţi intimidaţi de cum curge cartea, nu strâmbaţi din nas, strângeţi, eventual, din dinţi şi mergeţi mai departe. Dincolo de vârtejul în care s-ar putea să vă prindă, vârtej deloc nedătător de greaţă, la propriu, fiindcă începutul devine mijloc, şi sfârşit şi iar început şi tot aşa de o mie de ori, e o lectură care, într-un final, e extrem de reconfortantă şi de mulţumitoare şi de punătoare pe gânduri (dacă îmi este permisă o asemenea aberaţie lingvistică).

Stilul lui Crumey e dincolo de ceva care să fi întâlnit până acum, e (permiteţi-mi un clişeu) demenţial, e foarte vizual şi foarte imprimat în hârtie, nu zboară imediat ce ai trecut la rândul următor, nu se pierde. Recunosc, e greu de urmărit, dar după ce citiţi cartea o să fiţi de acord cu mine că o lectură care te ţine încurcat, în priză, alert, chiar confuz e, pe undeva, mult mai plăcută decât una liniară.

Dincolo de toate, Crumey are Ph.D-ul în fizică, iar din carte răzbate serios pasiunea lui pentru muzică.

Dacă aveţi nevoie de o lectură provocatoare, asta e!

PS: 1. Păcat de traducere (Dana Covăceanu), mi s-a părut defazată în timpuri, dar nevăzând textul original, nu zic mai multe. Hotărâţi fiecare, dar aşteptaţi-vă să fiţi dezamăgiţi un pic.

2. La categoria NO COMMENT: tehnoredactarea (Constantin Niţă) – Nici o treabă cu ea, mă băiatule!

A fi sau a nu fi o mazăre fascistă

Prietenii noştri de pe Juridice.ro ne informează că primarul Constanţei – Mazăre va fi cercetat penal pentru portul unei uniforme cu însemne naziste în cadrul unei prezentări de modă.

Haideţi să ne ocupăm pe rând de această ştire:

1. Aici aveţi clipul cu Mazăre defilând în uniforma respectivă. La secunda 35 (deci T=0,35) se observă că acel vultur care într-adevăr are în gheare pe original o zvastică, are însemnul nazist acoperit cu o ţintă de metal (sau ceva de genul acela). Procurorii au astfel de rezolvat problema dacă acel însemn mai e sau nu nazist prin modificarea sa.

2. Pe centură apare într-adevăr un vultur cu o zvastică în gheare şi cu lozinca: “Gott mit uns” (Dumnezeu este cu noi). Deja de aici, după OUG 31/2002, treaba devine cam penală, fiindcă aici zvastica nu mai este acoperită.

3. De asemenea, crucea de fier care este purtată în piept, în partea stângă,  este o decoraţie militară a Regatului Prusiei şi apoi a Germaniei, din timpul regelui prusac Frederik Wilhelm III, care a instituit-o la 10 mai 1813. Această decoraţie există şi în prezent fiind distincţie germană oficială care se acordă militarilor pe timp de război (sursa). Prin urmare, aceasta nu este considerată un însemn nazist.

4. O ultimă problemă juridică e cea ridicată de art. 4 alin. 3 al OUG 31/2002, care stabileşte că utilizarea în public a simbolurilor fasciste nu se pedepseşte dacă fapta este săvârşită “în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei”. Aşadar, putem cosidera parada de modă ca fiind o faptă comisă în interesul artei? Mazăre are nevoie de un avocat bun, care să speculeze această derogare dată de textul legal.

Ca fapt divers: căutând să mă lămuresc cum stă treaba cu însemnele naziste, am găsit pe site-ul de limbă română www.okazii.ro, spre vânzare, însemne fasciste. Pentru exemplificare aici şi aici. Domnii procurori ce fac? N-avem nişte infracţiuni de art. 4, aşa, un pic?

[Precizare pentru cei prea scrupuloşi în interpretarea textului OUG 31/2002: toate linkurile prezentate în postul de mai sus cu legătură spre alte site-uri ce conţin simboluri fasciste sunt date în scop de dovedire a afirmaţiilor ca urmare a cercetării subiectului dezbătut, nu în scopul răspândirii sau promovării lor.]

Geneza altfel

Un clip de vacanţă: Geneza biblică pe format ştiinţific. De TLP găsită.

Feynman – O viziune asupra lumii

Via TLP, pe care îl citesc de ceva timp şi care, dincolo de tonul categoric şi numărul mare de posturi/zi, are des articole interesante, l-am descoperit pe Richard P. Feynman. Mi se pare, la o primă vedere, dincolo de ceea ce îl recomandă cel mai mult, premiul Nobel în Fizică, un om de bun simţ, cum de altfel sunt majoritatea oamenilor de ştiinţă. Nu-mi place să postez biografii, e treaba fiecăruia să se delecteze sau nu cu aşa ceva, dar clipul ce urmează, pare de esenţa acestui om şi de fapt de esenţa a cum ar trebui să gândească omul secolului 21.

“Cred că e mult mai interesant să trăieşti fără a ştii decât să ai răspunsuri care ar putea să fie greşite. (…) Nu mă simt speriat de faptul că nu cunosc explicaţia anumitor lucruri.”

Vizionare plăcută şi sper să cugetaţi un pic la ceea ce zice Feynman.

PS: Tocmai mi-am cumpărat o carte a acestuia: “Şase lecţii uşoare”. Sper să scriu curând despre ea.

Rebeliune să fie. Dar de ce a îngerilor? (I)

Pavel Coruţ, Îngeri rebeli, Ed. Pavel Coruţ, Bucureşti, 2009, 709 pagini

Sex ratio şi existenţa Divinităţii

(urmează un post lung şi plictisitor)

Vreau să fac o mărturisire din start. Frumuseţea argumentului care îl voi expune mai jos m-a sedus şi pe mine la primele citiri. Când l-am privind însă cu doi, nu doar cu un ochi critic, mi-am dat seama că nu e neaparat ceea ce vrea să fie – argumentul că există Divinitate, respectiv că aceasta ne influenţează, într-un anume fel, naşterea:

“[…] Cineva determină concepţia şi naşterea noastră, în proporţii aproximativ egale, băieţi şi fete. Dacă timp de 30 de ani s-ar naşte numai băieţi sau numai fete, Omenirea ar dispărea. Cine menţine echilibrul atât de riguros între cele două sexe?”

Pavel Coruţ, “Îngeri rebeli”, p. 649

Urmează, conclusiv, că aceasta ar fi Divinitatea şi, conclusiv (nu neapărat concluzie pe care o trage autorul aici, dar am citit acest argument atunci când dorea să demonstreze existenţa Divinităţii), că ea există.

Pentru a susţine acest argument sunt date două exemple: