TEMPORARY OUT OF ORDER (AND TIME)

Will be back. Don’t know when. Have a nice life.

Despre o nouă teorie a căcatului

Pe Kundera l-am primit cadou în urmă cu vreo 4-5 ani, dar nu am apucat până acum să-l pun pe lista de lecturi. I-a venit rândul, însă şi a fost o lectură cât se poate de plăcută.

Am o reţinere de obicei să citesc cărţi în care se vorbeşte despre cât de nasol a fost în comunism, dar chiar dacă o importantă parte din lectură ceea ce fac şi simt personajele se suprapune peste o Praga invadată de big red brother, asta nu face “Insuportabila uşurătate a fiinţei” mai puţin agreabilă. De altfel, chiar peisajul ăsta de dictatură comunistă ajută autorul să pună în discuţie comportamentul oamenilor într-un regim de forţă şi modul în care prezumata umanitate a lor se transformă în laşitate.

Dincolo de peisajul unui regim autoritar cu care personajele se luptă fiecare în felul lor, dincolo de analiza pe care cititorul ar trebui să o facă modului în care Tomas înţelege să-şi managerieze relaţia cu Tereza, pe care o iubeşte, dar pentru asta nu-l opreşte nimic să facă sex cu nenumărate alte femei, dincolo deci de toate acestea, Kundera dă naştere unei teorii despre căcat. Eu i-am spus “o nouă teorie a căcatului” pentru că sunt sigur că nu e primul scriitor din literatura universală care să se folosească de căcat pentru a încerca să transmită, la modul subtil, acel ceva. Din start, e necesar să înţelegeţi că nici nu fac mişto, nici nu e aceasta esenţa cărţii (deci nu renunţaţi la ideea de a citi Kundera doar pentru modalitatea prin care aleg eu să-i prezint cartea). Un citat ar fi ilustrativ:

[...] cum a murit de fapt fiul lui Stalin, Iakov. Prizonier în timpul celui de-al doilea război mondial, fusese internat în acelaşi lagăr de concentrare cu nişte ofiţeri englezi. [...] Englezilor nu le plăcea să-şi vadă latrinele spurcate cu căcat, chiar dacă era vorba de căcatul odraslei celui mai puternic bărbat al lumii, la vremea respectivă. Îi reproşau comportamentul şi el se socoti ofensat. Îi reproşară încă o dată şi încă o dată până într-o zi, când îl siliră să cureţe latrinele. Se supără, se luă la harţă cu ei, se bătu. În cele din urmă, ceru să fie primit în audienţă de comandantul lagărului, spre a-i solicita să arbitreze diferendul lor. Dar neamţul, prea înfumurat de importanţa sa, refuză o discuţie despre căcat. Fiul lui Stalin nu fu în stare să îndure umilinţa şi, adresând cerului cele mai cumplite înjurături ruseşti, se năpusti spre gardul cu sârmă ghimpată, încărcat cu electricitate, cu care era împrejmuit lagărul de concentrare – şi gata.

[...]

Cei mai periculoşi

Nu e vorba de mafioţi sau bandele de prin sud care se înţeapă cu săbii. Nu e vorba nici de terorişti arabi sau alţi indivizi de genul ăsta. E vorba de avocaţi şi judecători. Ei sunt cei mai periculoşi. La volan! Cine zice? Zic mai mulţi: Juridice (de aici am aflat prima dată), Auto.ro, până şi Media Fax zice asta.

Ce e de fapt important la ştirea asta? E faptul că e inutilă! Studiul pe care se bazează ştirea e realizat pe nişte şoferi din SUA, care au accesat insurance.com şi care au recunoscut că au suferit sau au provocat accidente rutiere. HOLD THE LINE THERE! Observaţi cât e de relevant studiul. Intră unii pe un site oarecare de asigurări, bifează că au fost implicaţi într-un accident, mai bifează şi profesia şi BUM! there is your survey! Ce nu înţeleg e: dacă respondenţii se împart în persoane care au suferit (deci nu au fost de vină) şi care au cauzat (deci au fost de vină) accidente, sunt curios, ăia care au suferit accidente (în speţă avocaţii şi judecătorii) au intrat în rândul celor periculoşi la volan?

De fapt, ce m-a enervat pe mine de la început (da, asta e starea care mi-a creat-o) e modul în care s-au trezit cei de la Juridice să-şi facă singura ştire dintr-o zi de sâmbătă. Hai să dăm search pe goagăl după cuvinte cheie gen “avocat” sau “judecător” şi să facem o ştire de două rânduri, trei surcele.

Ca să vă dau un exemplu de studiu relevant la noi, dragi colegi de pe Juridice, mi-au fost suficiente două minute de goagăl cu searchul “cei mai periculoşi şoferi” ca să găsesc un studiu relevant pentru .RO: Cei mai periculoşi şoferi sunt tinerii, ne zicea, încă din 7.01.2010, Adevărul. Cred că voi pe atunci aşteptaţi popa cu sfinţitul redacţiei. Altfel nu îmi explic de ce logica voastră într-ale ştirilor relevante a cam intrat la apă. Fie ea şi sfinţită…

Reguli de scris

Blogurile sunt dovada că, cel puţin la un anumit nivel, cei care le scriu şi-ar dori să fie cât mai aproape de a li se atribui eticheta de “scriitor”. Bineînţeles, nu mă refer la blogurile tematice: gastronomice, IT etc., ci la cele personale.

Citind despre scriitorii din postul anterior, am dat peste nişte reguli de scris edictate de aceştia şi mi-am amintit că mai strânsesem la un moment dat, într-un document, astfel de reguli din alte surse. M-am gândit că nu ar fi lipsit de importanţă să le fac o scurtă înşiruire.

A. Kurt Vonnegut, în cartea sa “Bagombo Snuff Box: Uncollected Short Fiction”, enumeră opt reguli de urmat pentru a scrie proză scurtă [urmează o traducere proprie, adaptată şi aproximativă - pentru varianta în engleză a se urma linkul de mai sus]:

Despre cărţi

De fapt, mai mult despre cărţile pe care le-am citit eu. Adică să nu credeţi că o să încep să mă laud cu ce am citit eu de când mama m-o făcut. Vă zic pe scurt numai de două.

1. “Pianul mecanic” al lui Kurt Vonnegut. Chiar fain. Da’, fain, fain! Citisem “Abatorul cinci”. Să tot fie vreo patru ani de atunci. Carte care nu m-a făcut fan Vonegut. Dar acum pot să zic că îs. Şi cum să nu fii? Citiţi asta:

” - Teza mea de doctorat a ocupat locul trei pe regiune, ca lungime, dintre toate tezele din toate specialităţile din acel an – opt sute nouăzeci şi şase de pagini, la două rânduri, cu margini înguste. [...]
- Eu sunt doctor în căcat de vacă, căcat de porc şi căcat de găină, spuse el. Când voi, doctorii, o să vă hotărâţi ce vreţi, mă găsiţi în grajd, unde îmi adun teza cu lopata.“

No offence viitorilor sau actualilor doctori în [you name it]! Citatul nu reprezintă esenţa cărţii, ci gradul ei de inteligenţă reflectat de umorul lui Vonnegut. De fapt, cartea e despre un presupus viitor, în care maşinile înlocuiesc oamenii cam în toate muncile, singurii rămaşi importanţi fiind inginerii şi managerii. Restu’ lumii, la Emanaţii şi Epave (aşa se numeşte categoria profesională unde lucrează plebea). Criteriul de delimitare a oamenilor nu sunt banii, ci IQ-ul, aşa că atenţie copii! că dacă ficţiunea lui Vonnegut devine realitate la un moment dat, trebuie să fiţi deştepţi. Aşa că burta, mâna şi ochii pe carte. Orice carte. Sau hai să fim totuşi un pic selectivi: nu chiar pe orice carte.

Nu subiectul şi naraţiunea fac însă din carte una de nota 10 (nu că ar fi ceva în neregulă cu aceste aspecte), ci stilul în care este scrisă. Culmea, Pianul mecanic e debutul lui Vonnegut şi mi s-a părut mai bun decât Abatorul Cinci. Autorul dă la un moment dat note cărţilor pe care le-a scris, în una dintre cărţile sale, “Palm Sunday”. Pianului îi dă B (după calificativele occidentale) şi Abatorului A plus. Eu aş înclina să le notez exact invers.

Au mai scris pe la noi de “Pian” şi defuncta din punct de vedere virtual , Terorista – aici (ea scrie, de fapt, mai amplu despre autor şi despre pasiunea ei despre el); Ionuca – aici şi… cam atâta am găsit eu. Culmea! Bookblogul nu are recenzie despre această carte. Hm… Nota 4 pentru asta.

2010 – Sfârşitul Lumii!

Aţi tresărit? Mă bucur că nu. Vă este clar că un asemenea titlu aduce trafic? Şi mie, motiv pentru care îl folosesc, eventual, o dată pe an, de distracţie.

De fapt, vroiam doar să postez ceva în această primă zi de an. Nimic important, nimic de esenţă. De pe la alţii, şi bune şi stupide. So, here we go:

1. Un interviu cu o persoană care m-a impresionat în mod plăcut, cu atât mai mult cu cât am o părere foarte proastă despre presa din RO şi despre jurnalişti, în general. Fără prezentări (o va face la final interviul), I give you MONA DÎRŢU!

2. Ruşii scumpesc vodka votca (vedeţi DEXul) în încercarea de a reduce alcoolismul. Criticii spun că nu se va reuşi decât creşterea comerţului ilicit al acestui produs. Nici la noi nu ar strica o asemenea măsură. Prea mulţi au păreri de oameni beţi.

3. 16 persoane rănite de petarde în Bucureşti de Anul nou. Aşa, şi?

4. Cu mare tristeţe în glas trebuie să anunţ că nimic nu mai e ce a fost. Dacă până şi “clar-văzătorii” publică lucrări cu titlul: “2010 – previziuni aproximative“. Adică se vedea prin ceaţă? Băuse prea mult ca să-şi inducă starea de transă şi când s-a trezit şi-a adus aminte aproximativ ce a aflat, la fel ca după o noapte de beţie în care nu ştii dacă ai pupat o blondă, o roşcată, o brunetă sau câinele? Citiţi articolul, faceţi-l bookmark şi ţineţi minte “previziunile” pe care le fac eu mai jos, ca să vedeţi care se adeveresc:

a) Va fi cel puţin un atenat împotriva lui Obama; atentatul va consta în stropirea cu apă sfinţită a acestuia, ca să ia foc şi să se întoarcă în Iad de unde a venit (nu vă e clar că e diavol, nu vedeţi ce negru e?);

b) Papa se va îmbolnăvi. E adevărat. Dar nu în 2013, ci în 2010, prin aprilie. Şi nu de vreo boală, ci de nervi. De nervi că Facebook nu a fost de acord să adauge un “dislike” button;

c) Se va găsi leacul pentru cancer, dar şi cel pentru prostie. Pentru a doua boală însă va fi mai greu de implementat tratamentul fiindcă va exista o opoziţie acerbă din partea pacienţilor;

d) Băsescu va mai lovi un copil cu pumnul în gură. După aceea îşi va da seama că e Boc. Se va preface că, de fapt, a vrut să-l protejeze de un raton (racoon) care tocmai intra în încăpere, gata să-l muşte;

e) Se va desfăşura un meci amical de box între atei şi religioşi. Scorul la pauză va fi 0-0. Ulterior, meciul se va suspenda pe motiv de off-topic (side).

Cam atât. Voi reveni cu chestiuni mai serioase când îmi permite starea (materială).

Superofertă! Cinci ani fără preşedinte

Mi s-ar părea echitabil ca dacă majoritatea celor care ar merge la vot ar refuza să aleagă între no. 1 şi no. 2 (adică treaba mică şi treaba mare) , să se ia în considerare această voinţă şi să nu avem 5 ani preşedinte. La urma urmei, unii zic că economia începe să îşi revină acuma când nu avem Guvern. Dizolvăm şi Parlamentul şi cred că o să fie din ce în ce mai bine.

În turul 1 am votat cu Cernea, doar nu l-am promovat degeaba aici. În turul 2, votez tot cu el. Trebuie să îmi iau doar un pix cu mine. Hai la votare, desemnaţi-vă singuri candidatul ideal! Creştinii ar putea vota cu Dumnezeu sau Iisus, ateii cu nimeni sau cu Cernea, sataniştii cu dracu sau cu taică-su şi lesbienele sau homosexualii cu Cabral sau co-prezentatorul său out of fashion.

Oricum, dacă iese G. sau B. mă angajez la indivizii de mai jos:

Vremuri gingaşe

Dar spune-mi Arhio

În aceste vremuri gingaşe de latrină cum trebuie vărsat sângele?

Cu grijă stăpâne să nu păteze.

Ovidiu Genaru

din volumul Trandafir cu venele tăiate

Talentul de a nu putea fi un ratat

Impresia asta mi-a lăsat-o despre Sorescu romanul “Trei dinţi din faţă”. Nu e suficient să deschizi cartea şi să citeşti. Trebuie să aştepţi ca ea să te învăluie în povestea tipărită în paginile ei, pentru a putea înţelege complet că “Trei dinţi din faţă” nu e titlul unei parodii. Eventual e al unei tragi-comedii.

“- Atunci fă-te un mare ratat! Îl împunse Adrian.

- Asta e nenorocirea. Am încercat şi n-am nici talentul acesta.“

De aici, şi titlul postării. Sorescu nu pare că s-a chinuit prea mult până să creeze un stil cât se poate de original şi surprinzător de plăcut. Luaţi în considerare că scriitura datează 1973-1975, deci perioada comunistă, din care puţină lume a scăpat neetichetată – pe drept sau nu – poet de curte al Tovarăşului (de altfel, ediţia de care vă vorbesc aici este cea necenzurată, restituită postum de către editura Art, care a avut în vedere aşa numitul Manuscris B al romanului).

Nimic nu-l poate ajuta pe Sorescu să scape de eticheta primă de poet, după cum stau mărturie citatele de mai jos:

Remus Cernea – Think big, vote green

sau “(Ctrl)+Alt+Ceva în loc de ctrl+alt+delete (sau Same shit)”

Voi fi scurt. Voi strânge semnături pentru Remus Cernea şi vă voi sugera să-l votaţi. Nu mai am treabă cu politica de prin 2003, când, şi atunci, eram în alt partid decât cele clasice. Mişcarea aia a dispărut (din păcate). De atunci n-am mai zărit nimic AltCeva.

Chiar dacă pornim cu ideea, clasică de altfel la noi, “ce şanse are şi ăsta?”, prezidenţiabilul Cernea vrea sa arate că nu e imposibil să ai o voce total distinctă de restul clasei politice. Ce-i dacă eventual ieşi pe locul ipotetic doi? Sau 14? Ai o voce distinctă? Zici ceva în care crezi şi tu şi restul nehotărâţilor? În cazul ăsta, poate în 5 ani, le va tremura curul marinarului sau prostănacului (n-are rost să vorbim de Floricică liberală, e cam şters).

Pe cai că se filmează deci, adică la strâns semnături de la colegi & prieteni. Toate informaţiile necesare le aveţi aici.